Ca Brancusi a fost si ramane un fenomen, nu-i de mirare.
Ca cei mici se pot bucura de arta lui asa cum le place lor, prin joaca si descoperire, este o sansa nemaipomenita. Aproape ca nimeni nu se (mai) poate astepta de la o combinatie atat reusita intre Arta si Joaca, intre cunoscut si inovatie, arta si inginerie, intre cei mari si cei mici, intr-o locatie din pacate, destul de perimata pentru multi dintre noi cum este cea a Muzeului National de Arta din Bucuresti. Zilele acestea, muzeul a gazduit workshop-ul de sculptura pentru copii - Pasarea ascunsa in piatra, despre care vreau neaparat sa va povestesc. Asa chestii minunate am trait acolo cu copiii ca inca nu m-am dezmeticit prea bine.
Biletul de intrare? Sa nu va vina sa credeti. Chiar, doar 10 Lei. Ieftin, dom'le, dincolo era mai scump.
In primul rand a fost o experienta senzoriala magnifica.
Priviti, Masa Tacerii a lui Brancusi, intr-o versiune adaptata contemporaneitatii si copiilor. Copiii isi introduc mainile prin gaurile de pe marginile laterale ale mesei pentru a descoperi in interiorul ei, doar cu mainile, obiecte confectionate din materiale diferite. Piatra, lemn, marmura (etc) - materia prima cu care lucra Brancusi.
Iar aici, uitati-va cat de tare e faza asta. Fiecare copil priveste printr-un dispozitiv incorporat intr-o replica a Coloanei Infinitului, diferite imagini din opera lui Brancusi. Prin fiecare binoclu, ei vad alta creatie de-a Maestrului - Madame Pogany, Muza Adormita, Coloana Infinitului..
 |
| Muza Adormita - Brancusi |
Mie Muza Adormita mi-a taiat respiratia. Nu stiu sa imi aduc aminte de vreo opera de arta care sa fi avut un asemenea efect asupra mea. A fost pentru mine asa un mixt de dor, de liniste, de pace, de iubire, de tristete si blandete, toate in acelasi timp.
Si apoi ustensilele (pile, perii) si bancurile de lucru in lemn, in marmura, in bronz. Si toate astea ne-au lasat se le incercam. Sa simtim lemnul si rumegusul care ramane in urma. Sa il amprentam cu forta si fiinta noastra. Doamne, cum a putut fi! E o bucurie launtrica de fuge prin toate colturile.
Apoi, a fost joaca. Multa. Un puzzle din piese de lemn din care sa (re)construiasca Coloana Infinitului.
Iar doamna aceasta a stat numai printre ei. Cu blandete si caldura. A indurat tot haosul copiilor. Intruchiparea bunatatii si randarii. Va jur.
Aaaaah! Si desigur. Credeati ca lipsea?! Nu, nu, nicidecum. E aici.
 |
| Poarta Sarutului - Brancusi. |
Multumim, Maestre!
