joi, 24 aprilie 2014

Joaca incepe din primele zile de viata



     Sa treci de la un ritm alert de munca, cu responsabilitati cu termene-limita stranse, de la mediul profesional formal, dinamic si competitiv, unde totul este prins in agenda de lucru, invartindu-te rapid in jurul numeroaselor To Do-uri la ritmul imprevizibil de functionare zi si noapte al nou-nascutului, la decodificarea nevoilor sale exprimate intr-un registru limitat si extrem de provocator nu este deloc usor.
       Da, unii oameni par facuti sa fie parinti. Au fost nascuti pentru asta. Iar lor, in relatie cu bebelusul, le iese totul atat de firesc cum le vine altora cand tin lingura in mana in timp ce isi mananca supa.  Si mai sunt si ceilalti care se indoiesc, se panicheaza, se feresc, se tem intr-o forma sau alta de bebelus, iar a-l ingriji si a se juca cu el nu este tocmai o bagatela pentru ei. Si nu-i o rusine. Si nu-s de rusine. Pot fi multe acolo...

Si pentru unii si pentru ceilalti deopotriva ce isi doresc o legatura stransa cu copilul lor din primele zile de viata, fie ca le vine mai usor sau nu sa se conecteze la el, a fost configurat Stop.JOC - 58 Jocuri si activitati pentru tine si bebelusul tau (1-6 luni).

     Sunt jocuri si activitati de suflet de cand lumea care scot la suprafata multa iubire, tandrete, grija si mai ales chiote de bucurie. 
Stop.JOC - 58 Jocuri si activitati pentru tine si bebelusul tau: Vintage, nu High-Tech.

      Sunt jocuri si activitati configurate ce tin cont de particularitatile psihomotrice si de caracteristicile dezvoltarii neuronale ale varstei 1-6 luni, ceea ce da siguranta in plus parintilor ca se joaca adecvat varstei si potentialului bebelusului lor. Cati parinti nu sunt care nu se intreaba daca se joaca prea greu sau prea usor cu bebelusul lor? Oare cati nu sunt care inca mai cred ca bebelusul e atat de mic incat nu stie nimic, ca nu are nevoie sa-i vorbesti, sa-i canti sau sa te joci cu el?
       De aceea, cuvintele-cheie pe care este fundamentat Stop.Joc - 58 Jocuri pentru bebelusul tau sunt: senzorial, emisfera cerebrala dreapta, miscare si dans, sunete, ritmuri, rime si cantece, culori, imagini si expresii faciale, atingeri si mangaieri. 



       Fiecare joc/ activitate este prezentata sub forma de text si imagine pe un card, in total 58 de carduri pe care le poti organiza intr-un port-vizit (cardurile sunt prezente in doua dimensiuni, iar dimensiunea mica se potriveste la fix) sau intr-o cutie (asa cum le si primesti de altfel, intr-o cutie de poveste). Ai totul la indemana cu tine, oriunde si oricand. 


    Jocurile se adreseaza in egala masura mamelor si tatilor, desfasurandu-se atat in duo (mama -bebe, tata - bebe), cat si in trio (tata - bebe - mama).



     Dupa ce citesti principiile Stop.JOC si instructiunile de folosire ale cardurilor pentru cele 58 de jocuri pentru bebelusi, esti pregatit pentru joaca si distractie, emotie si conectare, pentru experiente de neuitat alaturi si impreuna cu intreaga familie







     Stop.JOC - 58 Jocuri si Activitati pentru tine si Bebelusul tau (0-6 luni) face parte din colectia Happy Together by Motherhood Center, fiind rezultatul activitatii unei echipe multidisciplinare (kinetoterapeut, medic pediatru, neurolog, psiholog) de peste 6 ani.
Da, intreaga echipa s-a jucat la greu multi ani. Intrebari, cautari, raspunsuri, cercetari, analize, studii, toate implinite si desavarsite in joc.

     
     
      Inspiratia vine (d)in joaca!




Cuvinte-cheie articol: jocuri pentru bebelusi, activitati pentru bebelusi, cursuri bebelusi, cursuri parinti, joc, joaca.






miercuri, 23 aprilie 2014

Masajul bebelusului - tot ce are nevoie copilul tau



       Se spune ca atingerea este simtul cel mai important pentru om dintre toate simturile din prima pana in ultima zi a vietii. Este cu atat mai importanta in primii ani pentru copii cu cat atingerea este modalitatea dominanta de a intra in contact cu lumea. Pe masura ce cresc, vazul incepe sa castige din ce in ce mai mult teren egalandu-i importanta sau chiar dominand-o.

            Masajul bebelusului, intr-o forma sau alta, este practicat dintotdeauna de mame sau bunici. Poate si de aceea, ne intalnim atat de frecvent cu De ce trebuie sa te duci la cursuri de masaj pentru bebelusi? Toata lumea stie sa faca asta. Se face dintotdeauna. Bebelusul trebuie tras de maini si de picioare, ca sa se intinda, sa se dezvolte bine. E simplu.

     Masajul bebelusului nu inseamna trasul bebelusului practicat pe vremuri. Inseamna tandrete si duiosie, atentie si acordarea parintelui la bebelus.
Masajul Bebelusului:  Duiosie si Acordare

     Masajul bebelusului este despre corp si traire in acelasi timp, iar pentru a intelege cum se practica cu adevarat este bine sa incepi cu tine.

Masajul Bebelusului: Incepe cu tine

      Masajul bebelusului inseamna pricepere, cunostinte, tehnici si manevre de masaj cu directii, intensitati si structuri variate, particularizate gradului sau de dezvoltare psihomotrica, toate sub indrumarea profesionista si rabdatoare a unui kinetoterapeut specializat in dezvoltarea si recuperarea motrica a copiilor mici. Numai in felul acesta ii poti alina disconfortul bebelusului tau si ii poti oferi suportul necesar pentru stimulare si calmare, pentru crestere si dezvoltare, avand rol terapeutic, de vindecare si sustinere. 
Masajul Bebelusului: Tehnica si Cunostinte

    Masajul bebelusului la forma ideala este o combinatie de atingere, caldura, muzica, rima, joaca si oglindire, este o experienta senzoriala complexa.
Masajul Bebelusului - combinatie de elemente senzoriale

    Atelierul Masajul Bebelusului este despre a cunoaste noi tehnici si manevre de masaj pentru bebelus, despre a sti exact ce trebuie sa faci, despre a cunoaste riscuri si beneficii si mai ales despre socializare, bucuria de a fi impreuna cu alte mamici si copiii lor, de a impartasi stari si nu numai.

Masajul Bebelusului si Socializare: Bucuria de a fi impreuna

NB: Cadre foto surprinse in timpul desfasurarii Atelierelor de Masaj pentru Bebelusi - MotherHood Center si deci, nu pot fi preluate fara acordul Motherhood Center.
www.motherhood.ro

Inspiratia vine din atingere!



joi, 17 aprilie 2014

Cand boala si suferinta inspira parintii




Copii diagnosticati cu boli terminale sau nu,cu  malformatii au fost si sunt prezenti in jurul nostru dintotdeauna.
Este uimitor cum in astfel de contexte, parintii intuiesc si mai mult, sunt dispusi sa se conecteze emotional, mental si actional cu copiii pe principiul: Acum ori Niciodata.

Kristine Barnett, mama unui baiat diagnosticat cu autism - Jake, are incredere in propriile simtaminte si convingeri atat de mult incat se implica personal in crearea unui sistem de continere, dezvoltare si terapie pentru copiii autisti, de care aminteste in cartea sa Scanteia, aparuta la Editura Publica.

Iata punctele in jurul carora graviteaza legatura sa cu copiii sai (3 la numar) - unul cu autism (Jake), altul diagnosticat cu Distrofie simpatica reflexa si altul sanatos, pentru a-i incuraja sa-si deschida aripile:
* Experientele tipice copilariei (ex.: zmeu ridicat pe plaja, sa prinzi broaste sau licurici in borcan, sa sufli in puful papadiilor, sa te intinzi pe capota masinii privind cerul si mancand inghetata etc. ) sunt vitale pentru toti copiii, indiferent daca au sau nu au un diagnostic, si toti parintii.
* Puterea ritualurilor (de culcare etc.) este videcatoare.
* Sa credem in copiii nostri si fiecare in copilul celuilalt.
* Daca vrei sa iti ajuti copilul focuseaza-te pe ce poate si nu pe ce nu poate sa faca. Facand ce le place, copiilor li se dezvolta si celelalte aptitudini.
* Orice copil va depasi asteptarile pe care le ai, daca gasesti un mod de a-i cultiva pasiunea. Sa-i arati unui copil ca ii iei pasiunea in serios si vrei sa o impartasesti cu el este cel mai puternic catalizator din lume.(Francis, un baiat diagnosticat cu autism, incurajat in pasiunea lui de-a constructiile ajunge sa studieze la un program foarte competitiv si prestigios de arhitectura din Anglia.)
* "Rasfatarea simturilor nu e un lux, ci o necesitate. Trebuie sa mergem cu picioarele goale prin iarba. Trebuie sa mancam zapada curata. Trebuie sa lasam nisipul sa ni se scurga prin degete. Trebuie sa stam intinsi pe spate si sa lasam soarele sa ne incalzeazca fetele."

* JOC si SPORT in familie, cu totii, din plin.


Annne - Dauphine Juilland este mama a doua fetite nascute cu Leucodistrofie metacromatica - o boala degenerativa care evolueaza prin oprirea  rand pe rand a functiilor organismului (Urme pe nisip,  Ed. Philobia). Achizitiile motrice, vazul, vorbirea, auzul toate dispar rand pe rand, pana cand copilul in varsta de 3 ani ajunge imobilizat la pat cu singurul simt disponibil - ATINGEREA. 
Cand nu poti adauga zile vietii, adauga viata zilelor!

De ce este nevoie sa invatam lectii atat de frumoase din povesti atat de dureroase?!
Pentru ca ne misca si ne fac sa vibram atat de puternic incat ne punem in miscare Acum ori Niciodata.

(Si) Suferinta inspira!

www.motherhood.ro
Motherhood Center - Bucuresti
Tag: joc, joaca, copii, parinti, MotherHood Center,